A trecut un an sau poate mai mult de când nu am mai scris povești aici și de când Călător de Poveste în limba română a căpătat alte valențe sau poate s-a maturizat mai mult decât îmi doream eu.
Am simțit nevoia să vă scriu despre Călător de Poveste aici pentru că a făcut parte, face parte din viața mea și va face parte din viața mea, dar într-o altă variantă, care devine pe zi ce trece tot mai frumoasă și pentru o altă categorie de public, orientat mai mult către experiențe și proiecte de călătorie sau către ceea ce înseamnă domeniul travel în afara României.

2015, Delta Dunării
Suntem tentați la final de an să tragem linie și să adăugăm rezoluții, să ne întrebăm ce a mers, ce nu a mers, ce îmbunătățiri am aduce pasiunii din noi, de ce lăsăm deoparte unele lucruri pentru ca altele noi să le ia locul.
Călător de Poveste a fost inițial producția de televiziune în care am lăsat o parte din sufletul meu, din pasiunea mea pentru ceea ce înseamnă oameni, locuri, scriitură jurnalistică sau cu alte cuvinte, transpunerea în scris a dragostei pentru jurnalismul de călătorie.

Creta, 2016
Călătoria pentru mine a căpătat alte valențe o dată ce, din producția video, am intrat cu pași mici în mediul online. Am învățat enorm în tot acest timp, am cunoscut oameni deosebiți și am făcut parte din proiecte la fel de frumoase.

Brașov, 2015
Traseul de călător m-a ajutat mereu să descopăr nu doar lucruri noi, ci să adun într-un loc lucruri despre mine pe care nici eu nu știam că le pot transpune în povești. Călătoria te schimbă, la fel și experiențele umane legate de călătoria în sine, într-un anumit loc, departe de țară sau aproape de țara ta natală.

Kekova, Antalya, 2019
Ce m-a învățat anul 2019? Că pot să fiu tot ceea ce îmi doresc eu să fiu, că înainte de călătorie, ceea ce ne dăruiește drumul se transformă mâine în amintiri sau piese de lego care se construiesc diferit, oamenii sunt însă, cei ce construiesc călătoria din spatele poveștii. Povestea este cea care te face să continui ceea ce ai început, însă de cele mai multe ori sub o altă formă.
Din jurnalist, m-am transformat în povestitor, apoi în ghid de călătorie pentru turiștii români care aleg să-și petreacă o vacanță all inclusive în Antalya.

Alături de turiști români, Antalya 2019
Ceea ce oamenii îți dăruiesc la finalul unei excursii în care ești mai mult decât un simplu povestitor, sunt nu doar experiențe, ci povești de viață pe care le descoperi călătorind în aceleași locuri poate de 100 de ori diferit. Traseul te învață diferit, câte culori are viața. Sau câte valențe, mereu diferite.
Cel mai mare dar pe care ți-l dăruiește călătoria sunt oamenii din spatele poveștii. Și mai mult decât atât, ceea ce trăiești alături de ei. Asta m-a învățat pe mine meseria de ghid turistic.
Dar înainte de toate, pentru toți cei care m-ați citit sau ascultat cel puțin o dată, rămân un povestitor. Un om pasionat de ceea ce face.
Suntem aici pentru a ne transforma, pentru a evolua. Poveștile, care se vor transforma în experiențe de călătorie și proiecte digitale, le veți regăsi numai în limba engleză pe noul Călător de Poveste, varianta în limba engleză: www.fairytaletraveller.com. Vă aștept aici cu povești mai vechi sau mai noi și cu alte variante de a vedea călătoria din viața voastră.
Călător de Poveste va exista în continuare ca domeniu, numai pentru povești din România, dar va avea postări destul de rar.
La final de an, vă doresc să credeți că puteți să fiți tot ceea ce vă doriți să fiți. Dați-vă voie să visați, să trăiți, să simțiți călătoria din viața voastră. Nu uitați că oriunde mergeți, acel ceva devine parte din voi, într-un fel.

Templul lui Apollo, Side, Antalya
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
„Te rog să fii un călător, nu un turist. Încearcă lucruri noi, întâlnește oameni noi și uită-te mai departe de ceea ce se află în fața ochilor tăi. Acestea sunt cheile pentru a înțelege minunata lume în care trăim.”– Andrew Zimmern.
„O călătorie este mai mult decât o vizită a obiectivelor turistice; e o schimbare profundă și permanentă a modului de a gândi despre viață. ” Mary Ritter Beard
Atunci când călătoreşti este ca şi cum ai flirta cu viaţa. E ca şi cum ai spune ‚Aş rămâne aici să te iubesc, dar trebuie să cobor; am ajuns în staţie’ – Lisa St. Aubin de Terán.
Cu drag,
Călător de Poveste
Imi place blog-ul, sa mai postezi!
Multumesc foarte mult. Cu drag. Va invit si pe http://www.fairytaletraveller.com 🙂
Multumesc pentru invitatie 😀
Foarte frumoase pozele 🙂
Mulțumesc frumos, Cristiana. Te invit și pe varianta în limba engleză a website-ului, cu materiale mai noi. 🙂
Poate vei reveni in 2022!
Content de nota 10, poate vei reveni 😉
@gabriela mulțumesc frumos! 🙂
Superbe pozele
Templul lui Apollo, superb! Multumim frumos pentru poze!
Super articol!
Călătoriile nu sunt doar despre locuri, ci și despre oamenii pe care îi întâlnim și poveștile pe care le împărtășim. Aceste experiențe umane sunt cele care dau culoare și valoare călătoriei.
Va multumesc tuturor pentru gânduri. Călătorii frumoase și inspirate vă doresc. Cu drag.
Foarte frumoase locuri. Multumim pentru poze
@Sorin, cu drag. Mă bucur că v-au plăcut. 🙂