V-am vorbit despre sărbătorile pe drumuri de poveste din Straja, despre tradițiile și obiceiurile de aici, despre frumusețea și căldura oamenilor din aceste locuri, despre cum puteți învăța unul dintre cele mai frumoase sporturi de iarnă, dar nu v-am povestit și ce puteți vizita aici.
Am ales o atracție turistică de o frumusețe rară, vizitată de turiștii care vin la Straja. Dacă ajungeți la schit, veți simți nu doar simplitatea locului, ci și binecuvântarea din inima munților, care vine de undeva de sus.

Drumul spre Schit
De la Cabana Edelweiss, drumul coboară spre centrul stațiunii. Până să ajungeți în stațiune, veți vedea pe partea stângă, departe, în liniștea unui deal, Schitul Straja. Locul are o încărcătură religioasă și istorică aparte.

Schitul Straja, vedere de la drumul principal de acces spre centrul stațiunii
Din 2006, intrarea în Schitul Straja se face printr-un tunel lung de 50 de metri, pe pereții căruia este pictat în întregime Calendarul Bisericesc, dar și scene din Vechiul și Noul Testament. Când ajungi aici, treci printr-un labirint de sfinți, iar drumul bătătorit la ieșirea din tunel, te face să descoperi legenda locului. Este atât de liniște, acea liniște care spune povești!

Intrarea în Schit

Schitul Straja, tunel de trecere
Denumirea de “Straja” are o semnificație istorică. În acest loc, în Primul Război Mondial, au murit peste 800 de soldați, o parte din ei fiind înmormântați în Cimitirul Eroilor din Lupeni.
Cea mai mare comunitate creștin ortodoxă din lume, www.crestinortodox.ro, povestește istoria acestui Schit, binecuvântat de Dumnezeu.

Schitul Straja
Povestea spune că, la Cabana Montana din Straja, în 1996, s-a aprins într-o seară lumina într-o încăpere, becul s-a ars, iar flama făcută de filament a imprimat pe sticla becului o cruce. Becul a fost spart de unul dintre turiști, însă în scurt timp, al doilea incident de acest fel a avut loc și o altă cruce a apărut pe un alt bec.
Omul a luat cel de-al doilea bec si s-a dus la Starețul Mănăstirii Lainici, fiind sfătuit să ridice o cruce. Astfel a fost construită Crucea în memoria soldaților români căzuți în luptele de la Jiu în Primul Război Mondial, dar și în memoria turiștilor care și-au pierdut viața în zonă.

Crucea de la Schitul Straja, vedere de la drumul principal

Crucea de la Schitul Straja, vedere din incinta schitului
Crucea a fost construită de E.M. Lupeni, inițiatorul acestui proiect. Alături de Episcopia Aradului, s-a înălțat schitul lângă Cruce, pentru a aduce pioșenie locului. Din momentul înălțării, nu a mai murit niciun turist în această zonă.
Curtea exterioară deține o troiță, un basorelief, un lumânărar și un loc unde vă puteți reculege, admirând frumusețea clopotului simplu de la schit, înconjurat de brazi și de peisaje de poveste. Construcția din lemn și frumusețea locului domină prin simplitate.

Schitul Straja

Dependințe Schit

Clopotul Schitului Straja
În fiecare an, la Schitul Straja are loc una dintre cele mai importante procesiuni – “Drumul Crucii”, eveniment organizat în Vinerea Mare a sărbătorii Paștelui. “Drumul Crucii” este singurul pelerinaj ortodox din România, care străbate muntele Straja, până la schitul construit în vârful muntelui.
Procesiunea are o puternică simbolistică și reprezintă drumul parcurs de Iisus Hristos, cu cele 14 popasuri. La Schitul Straja există basoreliefuri ce simbolizează scena opririi făcute de Mântuitor în drumul său către muntele Golgota. La fiecare basorelief, preoții se opresc din procesiune pentru rugăciune.

Basorelief

Acoperământ clopot
Toată povestea construcției Schitului, liniștea de aici și simplitatea sunt scrise parcă de natură, în imagini. Eu nu am simțit cât timp am stat aici, pentru că minutele s-au transformat în ore, iar acele ceasului s-au oprit în loc.
Cerul după-amiezii din prima zi de Crăciun a țesut în depărtare, panorame desprinse dintr-o Românie a simplității, iar peisajele de poveste construite de apusul soarelui, au surprins prin obiectivul camerei foto istoria unui loc binecuvântat de Dumnezeu, până și de natură.

Peisaj de la Schitul Straja

Priveliște către munți, de la Schitul Straja

Acoperământ clopot

Peisaj de la Schitul Straja, priveliște spre munți
Cerul plin de lumini și umbre colorate la orele apusului, liniștea de aici și binecuvântarea primei zilei de Crăciun prin acest loc pe care mi-a fost dat să-l vizitez, mi-au umplut sufletul de bucurie pe drumurile mele de poveste, descoperind magia iernii de la Straja.
Am coborât încet dealul către ieșirea din Schitul Straja, parcurgând încă o dată tunelul plin de picturi care vegheau parcă, această sfântă zi de sărbătoare.

Schitul Straja, tunel de trecere
Trecând de acest tunel, realizezi cât de simplu trăiesc oamenii de aici, rupți parcă de civilizația orașului și te întrebi ce povești mai ascund aceste locuri, pline de istorie, religie și legende nespuse sau nescrise.
Munții înconjoară bisericuța de lemn în lumina apusului de soare, iar cei care intră și ies din incinta Schitului, rămân cuprinși de un moment înălțător, în care nu-și găsesc cuvintele după ce pleacă.

Apus de soare între munți
Cu ochii la apus, mi-au revenit în minte cuvintele lui Liviu Rebreanu: “Numai credința neclintită mântuieşte pe om aici şi dincolo deopotrivă. Credința e puntea vie peste prăpăstiile dintre sufletul zbuciumat şi lumea plină de enigme, şi mai cu seamă între om şi Dumnezeu.”
Vă invit să fiți Călători de Poveste la Schitul Straja și să descoperiți istoria acestui loc, vegheat de Munții Straja.
Minunat o descriere de vis…am parcurs pe jos toata descrierea fara efort fizic si incarcat spiritual….woody
Iti multumesc frumos, Bogdan. Te invit sa parcurgi si alte drumuri de poveste, din Romania si din strainatate. 🙂